Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Carieră
Salarii
Ofertă companii
Cont nou
Contabil Sef
DODO PIZZA
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Descrierea jobului

Suntem în cautarea unui Contabil Șef - responsabil de coordonarea și supervizarea întregului proces de închidere contabilă lunară, asigurând acuratețea, conformitatea și transmiterea la timp a raportărilor financiare și fiscale.

Rolul presupune gestionarea activității echipei de contabilitate, monitorizarea datelor între sistemele operaționale și ERP, precum și asigurarea respectării legislației contabile și fiscale în vigoare.


Cerințe:

  • Studii superioare în Contabilitate, Finanțe sau Economie, certificarea profesională (CECCAR sau echivalent) reprezintă un avantaj;

  • Experiență solidă într-un rol de Chief Accountant, Accounting Manager sau coordonator contabilitate;

  • Experiență demonstrată în gestionarea proceselor de închidere lunară și în coordonarea raportărilor financiare și fiscale;

  • Cunoștințe aprofundate de legislație contabilă și fiscală din România;

  • Experiență de lucru cu sisteme ERP și cu integrarea datelor provenite din mai multe sisteme operaționale;

  • Competențe avansate de analiză, reconciliere și validare a datelor financiare;

  • Cunoștințe avansate de Excel;

  • Capacitatea de a lucra eficient într-un mediu dinamic și de a gestiona cu succes termene-limită;

  • Abilitatea de a identifica probleme, de a propune soluții și de a implementa acțiuni corective într-un mod proactiv;

  • Cunoașterea limbii engleze și capacitatea de a comunica eficient.

Responsabilități:

  • Coordonează și supervizează întregul proces de închidere lunară, de la reconcilierea conturilor și verificarea înregistrărilor contabile până la întocmirea balanței finale și raportare;

  • Coordonează activitatea de înregistrare și reconciliere a datelor operaționale provenite din multiple surse și sisteme, asigurând integritatea și acuratețea informațiilor financiare;

  • Întocmește și depune declarațiile fiscale și rapoartele statutare în conformitate cu legislația în vigoare (D100, D300, D390, D394);

  • Revizuiește și validează reconcilierea conturilor de bilanț și a soldurilor partenerilor înainte de închiderea contabilă;

  • Supervizează înregistrarea și reconcilierea principalelor tranzacții operaționale, inclusiv vânzări, producție, încasări și importuri;

  • Asigură conformitatea cu legislația fiscală și contabilă aplicabilă, inclusiv cerințele ANAF și reglementările privind e-Factura;

  • Identifică proactiv riscurile și propune soluții pentru optimizarea proceselor contabile și respectarea termenelor de raportare;

  • Coordonarea și îndrumarea echipei de contabilitate și asigurarea aplicării consecvente a regulilor interne.


Beneficii:

  • Pachet salarial de bază + tichete de masă în valoare de 40 lei/zi;

  • Decont transport în comun;

  • Training plătit și suport din partea companiei;

  • Voucher eMAG pentru aniversarea zilei de naștere;

  • Mediu de lucru stabil, într-o companie în dezvoltare

  • Rol cu autonomie și responsabilitate reală;

  • Oportunități de dezvoltare profesională.

Dodo Pizza - fiecare persoană este importantă pentru noi!

Dodo Pizza este un brand internațional de pizzerii cu o cultură modernă și orientată spre tehnologie, prezent în peste 20 de țări, inclusiv România.

Am fost fondați în 2011 cu o misiune simplă: să oferim clienților pizza delicioasă, rapid și cu transparență totală. La Dodo, credem că succesul vine din oameni motivați, procese inteligente și inovație constantă. Sistemul nostru IT intern — Dodo IS — integrează toate operațiunile, de la comenzi online și livrare până la managementul intern al locațiilor, oferindu-ne o eficiență unică în industrie.

Am intrat pe piața din România în 2014, iar de atunci ne-am concentrat pe construirea unei rețele solide și a unei echipe unite. Astăzi, suntem activi în București, Brașov și Iași, iar planurile noastre de viitor sunt ambițioase: ne propunem să deschidem 100 de locații la nivel național în următorii ani. Suntem o companie în creștere accelerată, iar România este o piață strategică în expansiunea noastră internațională.

Dacă îți dorești să faci parte dintr-un proiect modern, dinamic și cu perspective reale de dezvoltare, locul tău poate fi în echipa Dodo.

Abilități

Ciel
Publicat 9 Oct. 2026Expiră 8 Nov. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.